Evul Mediu
„Scrierea înainte de reformă, secolul XIV – mijlocul secolului XVI” “
Mediașul, pe teritoriul căruia s-au găsit urme de locuire încă din Preistorie și Antichitate, este pomenit în documente pentru prima dată în 1267. Așezarea a devenit în Evul Mediu un important centru economic (cu numeroase bresle), administrativ (al celor Două Scaune: Mediaș și Șeica), bisericesc (al decanatului, respectiv al capitlului bisericesc de Mediaș) și cultural. În 1498 i se acordă dreptul de iarmaroc, iar în 1517 devine oraș cu dreptul de a folosi propriul sigiliu.
Reconstituirea istoriei medievale este posibilă mai ales pe baza surselor scrise, fie pe pergament (material costisitor realizat din piei de animale), fie pe hârtie. Mediașul dispune de o comoară inestimabilă de asemenea izvoare, răspândite astăzi în diferite arhive și biblioteci, uneori păstrate pe plan local (îndeosebi la Arhiva Parohiei evan-ghelice și în Muzeul Municipal), alteori în localități precum Sibiul sau Brașovul. Expoziția dezvăluie acum mai multe exemple deosebite din patrimoniul de surse istorice scrise a Mediașului.
(2a)
(2b)
(2c)
20 Martie 1493: Indulgență acordată de mai mulți cardinali pentru altarului Sf. Martin aflat în biserica Sf. Margareta din Mediaș. Detalii: 2a. Sf. Martin taie cu spada mantia sa de cavaler pentru a-l acoperi pe un sărman; 2b. Papa Alexandru al VI-lea Borgia (1491-1502); 2c. Sf. Margareta de Antiohia cu atributele sale: cartea și frunza de palmier.
Documente
Documentele redactate la Mediaș sau emise în diferite alte localități îngăduie înțelegerea condițiilor locale și regionale din epocă și oferă o imagine detaliată a dinamicii complicatelor relații de putere între forurile centrale (regalitate, voievodat, papalitate, episcopie etc.) și cele locale. Mai multe documente papale se referă la raporturile preoților din Mediaș cu episcopia Transilvaniei (având sediul la Alba Iulia), la problema decimei, la indulgențe acordate cu anumite ocazii, etc..
(3) – Octombrie 1505 – 1506: Papa Iulius al II-lea (1503-1513) confirmă statutul special al locuitorilor scaunelor Mediaș și Șeica în relație cu episcopia Transilvaniei.
(4) – 29 Iulie 1499: Episcopul Transilvaniei Ladislau Geréb (1476-1501) confirmă noul sigiliu al capitlului de Mediaș, având în câmpul sigilar încoronarea Fecioarei Maria și simbolul Mediașului (palma). Documentul este redactat într-o scriere cu influențe grafice umanistice. Umanismul a jucat un rol determinant în viața intelectuală din Transilvania.
Sigilii
Dreptul de a utiliza un sigiliu a fost un privilegiu deosebit: pentru cele Două Scaune este menționat în documente încă din 1356, cel al târgului Mediaș datează din 1448. În 1517, regele Ludovic al II-lea (1516-1526) acordă sfatului orășenesc dreptul de a sigila cu ceară roșie.
(5) – Sigiliul târgului Mediaș pe un document din sec. XViii pe ceară roșie.
(6) / (7) – Matricea sigilară a târgului Mediaș și amprenta în ceară roșie pe un document emis de către sfatul orășenesc. În câmpul sigilar rotund: scut triunghiular cu o palmă orientată în sus, deasupra acesteia o stea în cinci colțuri, iar alături, o lună nouă. Scutul este încadrat de ramuri înfrunzite și de legenda S[IGILLUM]*OPIDI*MEDIES*1448.
Documente Notariale
Documentele notariale stau mărturie a dezvoltatei mentalități juridice din Mediașul medieval.
(8) – 18 August 1509: Notarul public Gregorius Diac din Mediaș adeverește numirea împuterniciților sfatului orășenesc în litigii lumești și bisericești. Printre ei medieșenii: Petrus de Megies, notar; Johannes, preot paroh; Paulus, predicator și Johannes Diac.
Manuscrise și Incunabule
Fragmentele de manuscrise reprezintă un ecou al bibliotecii parohiale din perioada catolică. După Reformă, manuscrisele pe pergament au fost „reciclate” în coperți, fiind astfel păstrate.
Incunabulele, tipărituri de dinaintea anului 1501, au jucat un rol esențial în formarea elitei intelectuale – preponderent clericale – din Transilvania la final de Ev Mediu.
(9a) – Fragment dintr-un manuscris liturgic (sec. XV); imnul Mittit ad Virginem face trimitere la sărbătoarea Bunei Vestiri. Notație muzicală și inițiale redate cu roșu și albastru. A fost folosită probabil în biserica parohială din Mediaș.
(9b) – Un missal de mărime mare (probabil un „sequentiale) din sec. 15, copiat și ornamentat pe pergament probabil pe la 1500 în Transilvania.
(10a) – Vincentius Bellovacensis: Opuscula. Scilicet: Liber gratie; Laudes Virginis Marie; De Sancto Johanne evangelista; De eruditione filiorum regalium; Consolatio pro morte amici. Basel, tiparnița Johann Amerbach, 1481. Decorul incunabulului provine probabil, din așa-numitul atelier „Vigiliale”, activ în zona Brașovului și Sibiului pe la 1500..
(10b) – Pagină dublă din incunabila restaurată Antoninus Florentinus:
Summa theologica, pars II. Nürnberg. Tiparnița Anton Koberger, 1486. (vezi și Illust. 21).
.
